Ca scaiul

Am rasarit la marginea unui lan de grau, printre niste maci. Dimineata imi scaldam spinii proaspeti si verzi in roua campului, ziua impungeam razele trimise de soare catre mine iar seara ramaneam privind stelele si macii adormiti. Desigur ca mai erau si altii ca mine, la fel de verzi si vigurosi, impungand aerul proaspat al diminetilor de vara timpurie, insa eu vroiam sa fiu cel care va ajunge cel mai departe, in locuri nestiute. Astfel petreceam fiecare zi din vara asteptand momentul in care voi lua drumul destinului. Dupa un timp soarele incepu a-si trimite tot mai des valurile grele de caldura, roua lipsea dimineata iar macii odata vioi si rosii devenisera acum ursuzi, lasandu-si lenesi petalele spre pamantul prafuit. In atmosfera asta nu ai cum sa rezisti atat de verde si visator asa ca m-am inchis in mine si am devenit si eu taciturn ca toti ceilalti, nu imi mai placea cerul instelat al noptii iar cantecele, neintreruptele cantece ale greiarilor imi faceau spinii sa mi se incovoaie. Tot campul devenea neincapator. Totusi intr-o dimineata, una din putinele dimineti cand soarele era ceva mai bland, sosira la marginea lanului doua tinere fete. Coborasera de pe biciclete sa isi mai traga suflul. Adierea vantului le invartea parul lung si le umfla fustele inflorite. Una din ele se aseza langa drum si isi prinse un batic, cealalta, ceva mai zvapaiata prinse a alerga un fluture ratacit prin lanul de grau, dar asta nu dura mult caci fuse atrasa de ultimii maci ramasi mai aprinsi ce stateau si ei vecini cu mine Dadu fuga ocolind locul in care ma aflam si ii rapii dintre ceilalti frati posomorati, apoi mai stransese cateva spice de grau si incepu a-si face o coronita rosie-aurie. Si-o aseza peste parul ciufulit si porni spre drum. Nepasatoare cum era acum uitase probabil sa ma ocoleasca, trecuse chiar prin mijlocul nostru iar cativa mai rai ii zgariara putin picioarele albe si fine. In clipa aceea am profitat de invalmaseala si m-am lasat dus. Ma agatase strasnic de una din infloriturile fustei si priveam fericit locul pe care-l lasam un urma. Porneam acum la drum catre necunoscut. Asa am fost purtat aproape jumatate de zi, apoi ajunsesem la marginea unui sat, fetele facusera un ultim popas acolo la umbra unor pomi. Eram atat de bucuros ca scapasem de monotonia aceea din camp incat am uitat sa ma ascund iar tepii mei o impunsera usor in pulpa. Scoase un icnet scurt, fiind prin surprindere. Prinse a se descotorosi de mine, iar eu, tinandu-ma cu toata forta, imi incovoiam tepii intr-o floare albastra din tesatura. In zadar m-am zbatut, in cateva secunde fusesem smuls si aruncat intr-un sant. Ca un scai.