Tampenie

Era intr-o seara, intr-una din serile de demult cand nu faceam altceva decat sa umblu pe la prieteni sau fete, facand vizite si stand la povesti si rontait seminte. Cum stateam eu cu noua mea prietena, la poarta casei ei si ii povesteam aventurile mele din tara infloriturilor iar ea casca ochii uimita fiind de spusele mele, se auzi zgomot din curte, cainele incepu a latra (avea un caine mic schiop, paros si chior de un ochi) iar tatal ei iesi val vartej la strada. Seara fiind nu am reusit sa ii citesc pe chip vre-o expresie anume, dar din tonul cu care ma intraba: „Tu ce cauti aici?” mi-am dat seama ca omul are ceva pe suflet. Il stiam de ceva timp pe tatal fetei, fusesem acasa la ei si chiar vorbisem de cateva ori, totul parea in regula cu el. Dar sa revin la actiune. Omul parea suparat de ceva iar eu pentru a-i calma starea de spirit am incercat, calm, sa aflu ce s-a intamplat de e atat de iritat. Din pacate incercarea de a comunica verbal nu a dat roade. Tipul incepu a-mi adresa cateva injuraturi ce se vroiau a ma intimida dar fara efect. Tot calm eram si nedumerit in acelasi timp. Probabil ca acest calm al meu l-a scos di fire din moment ce s-a apropiat de mine incercand sa ma loveasca. Parca totul se desfasura cu incetinitorul. I-am vazut bratul drept tasnind catre cap si cu un gest nonsalant am ridicat umarul putin, lovitura se opri acolo. Nu m-a miscat deloc, fizic sau emotional, parea un pitic in fata mea incercand cu forta lui infima sa ma doboare cand doar cu o simpla miscare l-as fi putut pune jos. La fel de calm cum as fi discutat cu fata lui inainte sa apara el si la fel cum eram si cand a incerca sa ma loveasca am incercat din nou sa obtin o explicatie pentru comportamentul lui, din pacate nu mai puteam auzi decat injuraturi. Am asteptat calm sa se retraga in curte impreuna cu fata si am plecat catre casa. Calm.